Viata...

     "Viata ascunde sub faldurile ei atît de multe mistere, încît chiar si înteleptii se pot simti - în fata unora dintre ele – ca niste copii. Oricîta întelepciune am strînge, oricît ne-am stradui sa ne eliberam de nestiinta, de ignoranta, de inconstienta, or de neîntelegera noastra, vin clipe si momente, situatii si întîmplari..de neînteles. Fie ca privim cerul nesfîrsit, în adîncurile caruia nu avem habar ce anume se ascunde, or ca traim o situate de viata, pare tot una. Si savantul, si înteleptul, si copilul, si omul obisnuit îsi cunosc slabiciunea de cîte ori se întîlnesc în calea lor cu “misterul vietii”. Iar întîlnirea cu necunoasterea este inevitabila pentru oricare dintre ei. Caci oricît de întelept ar fi înteleptul si oricît ar sti savantul, viata are retete prin care îl poate lua de ciuf pe fiecare, fara explicatii.

     Si, cînd însusi înteleptul întelege ca nu întelege, cînd el stie ca nu stie, cînd el stie ca nu poate, îsi gaseste salvarea într-o stare de abandon, dar si în una de smerenie..Viata are obiceiul sa aplece toate capetele care trec prin ea. Viata are obiceiul sa le duca pe toate în fundatura, pentru ca ele sa-si recunoasca slabiciunea si sa regaseasca atunci sursa adevarata a puterii. Viata este rabdatoare si consecventa în a ne dezvalui limitele si a ne pune în genunchi. Lumini si umbre, fericiri si disperari, catacombe si cîmpii fara seaman ne umplu clipele si ne compun drumul, dar Viata ramîne adevaratul calator prin ele. SI fiecaruia dintre noi îI arata fatete si frînturi, precum face pictorul, scriitorul sau filozoful si omul de stiinta. Viata surîde grandios în fata cunoasterii noastre si – probabil – uneori se amuza în fata copilariei prin care pasim. SI înteleptii se joaca îngrijorati, or tacuti cu papusile, iar viata aproba jocul lor. Momentele în care te simti în fata unei situatii ca într-o caruta pe care n-o poti stapîni sunt si acelea în care ai nevoie sa te abandonezi puterii care te duce atunci prin furtuna. Unde ajungi? Ce mai conteaza? Conteaza doar abandonul si constiinta slabiciunii tale în fata unei puteri care ramîne ascunsa, în vreme ce se afla - în acelasi timp - în fata ta.

     Puterea în care ai crezut se pravale ca un bolovan în prapastia existentei si numai în fata acestei întelegeri..îngenunchezi. Cînd stii ca nu stii si cînd stii ca nu întelegi, cînd stii ca nu poti si cînd stii ca nu cunosti, îti sfarîmi spada, pretentiile, ura, dorintele omenesti obisnuite si te predai acelei puteri care te-a dus la adevar.

     Si întelegi dintr-o data ca niciodata nu ti s-a cerut mai mult decît atît. Sa fii un om simplu. Sa ajuti cînd poti. Sa iubesti cînd iubesti. Sa dormi cînd dormi. Sa plîngi cînd plîngi. Sa rîzi cînd rîzi.

     Caci, iata, cînd Viata se burzuluieste la noi prin întîmplari si situatii dureroase, nu ne întreaba:”Tu ce meserie ai? Daca esti savant sau întelept, ministru sau gunoier te scutesc de boala sau de atacurile celor din jur sau de orice alta situatie traiesti”! Viata nu ne întreaba ce performante am facut, ce studii avem, cît suntem de frumosi, or de destepti. Ea-si vede de drum, ea este – pur si simplu – mereu încarcata cu mister si destul de puternica pentru a face din tot înteleptul o fiinta..obisnuita, care se joaca si ea cu papusile. Doar ca se joaca..ceva mai constient."